Arhivă pentru iunie, 2012

Acestui indaratnic tinerel, Victor Ponta ar trebui sa-i ridice statuie. Nu stiu cu ce l-a momit sau santajat insa „ardeleanul” Pop si-a indeplinit misiunea in cele 45 de zile de interimat. In seara nominalizarii l-am intrebat cati bani a primit pentru un proiect POSDRU in care era director. Mi-a spus ca aproximativ 2.000 de lei pe luna dar ca a donat banii. L-am mai intrebat de ce nu apare acest venit in declaratia de avere si in cea de interese. Mi-a raspuns senin ca nu stia ca este obligat sa declare aceste lucruri. I-am spus atunci ca poate fi cercetat sub acuzatia de fals in declaratii. Mi-a raspuns ca el este „ardelean” invatat sa spuna lucrurilor pe nume si mi-a marturisit ca sunt primul cu care vorbeste despre asta.

Cu un dezgust profund pentru varsta sa am scris toate acestea. Au citit cei de la ANI care i-au si facut dosar de verificare. Atunci l-am crezut pe cuvant. Astazi mi-e sila de individ, un penibil executant, cu ochii larg inchisi pe post de carne de tun. Liviu Pop, intoarce-te la proiectele tale europene, incaseaza banii nemeritati in continuare si mergi inapoi in Ardealul tau drag cu promisiunea ca nu o sa ocupi vreodata un loc esential in administratie de unde sa sustii  ca ma reprezinti pe mine, Virgil Burlă.

Cat despre Ponta….devine pe zi ce trece, tot mai idiot. Palaria lui in relatia cu functia de prin ministru se dovedeste a fi un adevarat sombrero.

P.S. Excelenta analiza lui Tapalaga despre anarhie si abuz de putere

Am lipsit o saptamana si tara s-a intors cu fundul in sus 🙂 Trei infractori de calibru au ajuns dupa gratii. Doi demni, al treilea pe targa, sub lampile camerelor de luat vederi. Sinuciderea de salon a lui Nastase a picat mult mai prost decat  incarcerarea in miez de vara a lui  Vantu si a lui Corneliu Iacubov.  Cu totii sunt baieti stilati, iubitori de libertate. In urma cu aproape un an, dupa o zi de audieri in Matusa Tamara, Nastase mi-a cerut asa…ca intre cunoscatori, desi nu ma consider, sa-i transmit Monicai Macovei ca justitia incepe sa functioneze. Era la putina vreme dupa ce doua judecatoare de la Curtea de Apel Bucuresti au condamnat-o pe Macovei la plata unor despagubiri dupa ce a spus public un lucru evident despre Sova: ca are contracte de asistenta juridica cu statul.

Pe 20 iunie 2012 s-a dovedit ca fostul premier a avut dreptate. Justitia a inceput sa functioneze.

Prins in caruselul deciziilor contradictorii, ministrul Justiției Titus Corlatean s-a apucat sa infiereze justitia ”televizata”.  Emotiv din fire, demnitarul trebuia sa spuna ceva in apararea mentorului fost premier. A gangurit prelung si fara rost stiind prea- bine ca este un pion care va fi sacrificat pe altarul justitiei, in scurta vreme. Problema lui tine mai mult de viitorul politic. Daca se comporta precum Chiuariu, adica un berbec sinucigas cu mandat ferm din partea partidului, potentiala cariera de diplomat i se duce la fund ca un bolovan.

In acelasi timp, remarc faptul ca Ponta are din ce in ce mai multe si mari probleme. Ultima gaselnita cu trimiterea nefericitului interimar Pop sa desfiinteze comisia care urma sa-i analizeze ”lucrarea” de doctorat,  seful celui mai bun cinstit guvern are toate sansele sa-si rupa gatul. In acest moment fuge de responsabilitate ca un guzgan haituit. Are nevoie de o pauza mai lunga pentru regrupare. Daca nu, Dumnezeu cu mila pentru domnul Ponta.

Un pariu simplu

Posted: 13 iunie 2012 in Uncategorized

Institutie mai ineficienta si inutila ca Avocatul Poporului nu am intalnit. In fruntea ei a fost numit in septembrie anul trecut, de catre PDL, un individ cel putin bizar, Gheorghe Iancu. La ultimul termen din Trofeul Calitatii, domnia sa a trimis o adresa catre instanta in care arata ca o sa sesizeze Curtea Constitutionala cu nu stiu ce procedura neconforma de numire a unor judecatori in functie. Pariez ca vigilentul Ponta care a schimbat pana acum si directorii de scoli pe motiv ca erau neconformi fisei postului nu se va atinge de genialul jurist Iancu de la Avocatul Poporului si-l va pastra in functie.

 UPDATE: 14.00: Avocatul Viorel Ros: „In prezenta lui Adrian Nastase te simti ca in prezenta lui Antoine de Saint Exupery, despre care se spunea ca simpla lui prezenta te obliga sa fii mai destept”.

Azi am fost in sala de judecata si am discutat putin cu Nastase. Trebuie sa confirm spusele avocatulu Ros. Am simtit, intr-adevar o presiune, o obligatie de-a dreptul stanjenitoare. Am fost, pur si simplu, obligat de prezenta inculpatului AN sa fiu mai destept. Asa ceva nu pot accepta. Este in mod clar un abuz! Declar recurs si sper sa se amane pana se prescrie presiunea. Mai bine mai putin destept decat inteleptit cu forta.

„Va este cumoscut cum a sfarsit Lucretiu Patrascanu. El a sfarsit condamnat de sistemul pe care l-a creat. El a spus ca inamovibilitatea judecatorilor este o farsa”, spune avocat Viorel Ros. Instanta il intreaba pe avocatul Ros care este definita inamovibilitatii: „Eu nu vreau sa cred ca este doar definitia ceva ce nu poate fi miscat. Eu vreau sa cred ca inamovibilitatea este o stare de spirit, acea stare care il plaseaza pe judecator deasupra tututor. Ca judecator sunteti deasupra tuturor, sunteti deasupra presedintelui. Sunteti cei care ne puteti osandi. Ceea ce faceti dvs este de esenta divina. In Biblie zice nu judeca caci vei fi judecat, dar dvs. judecati pentru ca aveti aceasta menire”, sustine avocatul Ros. Avocatul Ros sustine ca ii obliga pe studentii sai sa studieze procesul lui Isus si procesul sotilor Ceausescu.

Avocatul Viorel Ros sustine ca presedintele completului de fond, Ionut Matei, a fost nedrept si rau-voitor. „Acest judecator a sanctionat-o fizic pe Irina Jianu. A tinut-o ore in sir in picioare pentru ca i s-a parut ceva. Dar noi nu la scoala lui Torquemada am invatat procedura penala. Este de neacceptat”.

Hotnews

Avocatul de mai sus are o poveste interesanta. A fost din 1979 pana in 1999 judecator. Ultimii ani la Curtea de Apel Bucuresti. Revolutia l-a prins vicepresedinte de judecatorie. Va inchipuiti in ce lume a trait acest om? ”Sunteti deasupra tuturor, Sunteti cei care ne puteti osandi”. Ce sa-ti spun…daca aleg sa nu traiesc periculos si sa respect o serie de norme sociale cine ma poate osandi si pentru ce? Sofistica ieftina a avocatulu Ros ma lasa rece.  Probabil ca zecii de ani in care a levitat i-au imputinat viziunile.

Primarul cu cel mai mare scor din judeţul Sibiu, de 100%, este social-democratul Ioan Şchiau, reales în funcţie în localitatea Mihăileni, după ce a fost singurul candidat, neavând concurenţă, conform rezultatelor finale comunicate de Biroul Electoral Judeţean.
Ioan Şchiau a fost votat de toţi cei 287 de alegători care au avut voturi valabil exprimate. Primarul a pierdut, totuşi, 24 de voturi, din cauză că aceste buletine au fost anulate.
În Mihăileni există 795 de locuitori cu drept de vot, din care s-au prezentat la urne doar 311.

Agerpress

Un caz clasat, dat uitarii. La fel si numele celor trei morti ai Romaniei nebune a anilor 90. Daca as avea calitatile necesare as face un film despre aventura tragica a acestor oameni.

Ofiterii taiwanezi vinovati de moartea a trei romani in urma cu zece ani nu au fost niciodata condamnati. Deoarece statul roman a cerut extradarea doar ca sa se afle in treaba, marinarii au fost trimisi spre judecata acasa, in Taiwan. Familiile victimelor au deschis un proces civil impotriva companiei, insa in urma unor „intelegeri” si-au retras plangerile. Pretul vietii celor trei tineri romani a fost de cateva zeci de mii de dolari. Daca procesul continua, despagubirile puteau fi mult mai mari. Desi cazul a fost intens mediatizat, nimeni nu stie unde a ajuns dosarul. Doua saptamani le-au trebuit celor de la Parchetul General pentru a ne trimite un raspuns in care se arata ca „dosarul nu a putut fi identificat”. In primavara anului 1996, conform declaratiilor unor martori oculari, trei romani au fost ucisi cu premeditare, fiind aruncati peste bordul vasului Maersk Dubai in apele Oceanului Atlantic. Pasagerii clandestini doreau sa ajunga din Spania in Canada…(Continuare)

Un text bun, de pus in rama.

Initial eram hotarat sa votez cu Prigoana la ”general” si cu Nicusor Dan pentru consilieri. Urmarind sondaje fanteziste care-l dau castigator pe nemeritatul primar Sorin Oprescu cu aproape 70 procente, m-am razgandit. Al doilea vot al meu se duce tot la Nicusor Dan.

Ceilalti au dezamagit crunt. Primarul in functie m-a convins,  ”a demonstrat ca se poate” sa nu faci nimic cat e ziua de lunga si sa ajungi edil peste un oras cu doua milioane de locuitori vorbind pe limba piscotarilor, a vanatorilor de sacose.

In al treilea rand votez cu Dan numai asa…sa fac in ciuda unor papagali roz care vad in candidatura lui fel de fel de strategii secrete.

Nu pot sa-l uit pe Chiliman. Asta ramane la datorie. Nu am nicio datorie fata de el, nici el fata de mine. Insa cand vad cum arata de ani de zile pietonala Magheru ma apuca plansu si ii transmit ca e cazul sa se duca pe dealuri , in plata Domnului.