A murit Octavian Oloieru, omul cu tricolorul

Posted: 3 August 2012 in Uncategorized
Etichete:, , , , ,

17 ani în închisorile comuniste ca detinut politic. A rezistat si a trait pana la 93 de ani. Pastra tricolorul la poarta si a murit acum trei zile. In anii 80 i-au arestat fratele pentru ca a compus poezii impotriva regimului. A sfarsit in inchisoare.

„Noaptea când mă culcam nu mă gândeam ce voi mânca a doua zi, ci ce voi mai face împotriva comuniştilor”,  Octavian Oloieru.  

Viata si suferinta mea din inchisorile comuniste cat si din marea inchisoare care a fost Romania lui Nicolae Ceausescu timp de aproape 50 de ani.
Ma numesc Oloieru Octavian de profesie invatator pensionar. In prezent, am domiciliul in satul Tibeni, comuna Satu Mare, judetul Suceava. Sunt refugiat din Bucovina de Nord, actualmente ocupata in mod samavolnic de Ucraina, tratat incheiat in mod oneros prin tradare de tara si neam in anul 1997 de catre presedintele de atunci al Romaniei, Emil Constantinescu cu concursul tuturor fortelor politice, a istoricilor si a unei mari majoritati a populatiei din Romania. Singura forta care s-a opus a fost Asociatia Romanilor Bucovineni condusa de Florin Fortuna, bucovinean de origine ,dar care locuieste de mai multa vreme in Timisoara, fiind cadru universitar si participant si el la evenimentele tragice din 1989.
Parintii mei de profesie tarani si comercianti cu o buna stare materiala, adversari ai Regimului Bolsevic instalat in aceasta parte a tarii cantata de Mihai Eminescu ”Dulcea Bucovina,Vesela gradina” au fost deportati in Siberia, unde si-au gasit moartea in conditii inspaimantatoare pe care mintea unui om sanatos nu o poate concepe, conditii in care au murit majoritatea deportatilor din teritoriile Romaniei ocupata de bolsevismul sovietic.
Ca refugiat in tara mea de origine, in loc sa mi se dea atentia cuvenita, am inceput sa fiu supus la cele mai ingrozitoare suferinte din partea regimului comunist si criminal instaurat in Romania cu ajutorul Uniunii Sovietice si a tradatorilor de neam si tara autohtoni. Membru al P.N.T. Maniu-Mihalache (1945) in jurul caruia se polarizase aproape intreaga suflare romaneasca, avand in vedere personalitatea celor doi oameni martiri care si-au sfarsit ultimele zile ale vietilor in faimoasele inchisori comuniste Sighet si Ramnicu Sarat.
Pentru activitatea mea in acest partid pus in slujba neamului romanesc, am fost condamnat la moarte in vara anului 1946, urmand a fi ucis de catre jandarmi in frunte cu plutonierul Major Demistricel, seful postului de jandarmi al comunei Granicesti, judetul Suceava, fapt pe care mi l-a confirmat el personal dupa esuarea acestei tentative de crima, acesta fiind destituit ca o pedeapsa pentru nereusita tentativa.
”Am ordin sa te execut, dar ai avut mare noroc ca ai parasit domiciliul pentru un moment de neatentie al nostru”, refugiul meu a fost in comuna Granicesti, judetul Suceava la un cetatean de buna credinta,care mi-a salvat viata.Am stat ascuns aici pana dupa alegerile generale din Romania din 19 noiembrie 1946, unde comunistii, falsificand grosolan alegerile, castigau cu aproape 80 de procente fata de national taranisti. S-au instalat definitiv la putere pentru o jumatate de secol in Romania democrata, libera si prospera altadata. Nu putem nega nici multiple carente, care au existat si atunci in democratia romaneasca.
Continua suferinta mea in 4 mai 1947. Sunt arestat ca national taranist si dusman al regimului comunist si internat in inchisoarea Gherla cu regim de lagar.
Majoritatea celor internati erau membri P.N.T. Viata in lagar era destul de grea. M-au eliberat la sfarsitul lunii Noiembrie, cand s-a desfiintat acest lagar. Ajuns acasa, primesc vestea ca sunt destituit din invatamant. Mi se comunicase oficial de catre autoritatile comuniste din Radauti si Suceava, ca pentru activitatea mea anticomunista nu am niciun drept in aceasta tara, chiar daca as fi ucis, nimeni nu va raspunde de moartea mea. In continuare traiesc in conditii extraordinar de grele cu intreaga familie.
In anul 1949 sunt rearestat de catre organele de securitate Radauti si Suceava si in urma dosarului intocmit,sunt condamnat de Tribunalul Militar Iasi la 5 ani inchisoare pentru propaganda si agitatie anticomunista. Parte din aceasta pedeapsa o execut la inchisoarea militara si inchisoarea Galata din Iasi, iar restul la diferite colonii de pe canalul Dunare-Marea Neagra, Capul Midia, Coasta Gales si Peninsula. Ma eliberez in 1954 cand se sisteaza temporar lucrarile de pe acest canal in urma unor grave nereguli constatate. Ajuns acasa, aceeasi nenorocire concomitent mi se aduce la cunostinta de catre Militia comunei Satu Mare,sat Tibeni, ca mi se fixeaza domiciliul obligatoriu si ca nu am voie sa parasesc comuna. Sunt rearestat in acelasi an de catre Securitatea Radauti-Suceava si condamnat la 17 ani inchisoare pentru agitatie si propaganda, vatamare grava a unui membru de partid comunist si distrugeri de bunuri obstesti.
Execut aceasta pedeapsa in diferite inchisori din Radauti, Suceava, Iasi, Botosani, Galati, Gherla, Jilava, Aiud. In toate aceste inchisori viata mea a fost o condamnare lenta la moarte. Am fost intotdeauna protestatar fata de aceste conditii inumane de viata, in timp ce unii detinuti, nemaiputand rezista acelor conditii de viata, au devenit din victime dusmani ai colegilor lor. Eu nu am cedat tuturor presiunilor exercitate de conducerile inchisorilor, cu toate riscurile ce le-am suportat.
Iata cateva din aceste riscuri la inchisoarea Galati, prin anii 1960,pentru nesupunere si agitatie intre detinuti. Am fost condamnat prin proces verbal de catre comandantul inchisorii, Maior Florescu, la lovituri la fund de catre un militian specializat cu aplicarea lor si cu calus in gura, pentru a nu putea striga. Calusul imi astupa respiratia, incat am cazut in nesimtire atat din cauza loviturilor puternice,cat si a sufocarii mele. Am fost pedepsit in continuare cu 30 de zile de izolare. Fiind luna lui decembrie, am fost dus intr-o celula cu temperatura sub 0 grade si cu lanturi la maini si la picioare.
Regimul la izolare a fost aplicat de doua ori pe saptamana, cu mancare foarte slaba.
In celula de pedeapsa in afara de chineta de murdarie nu era niciun obiect, stateai toata ziua cu lanturi la maini si la picioare si in frig. La ora stingerii ti se baga o scandura si in loc de pat o rogojina si o patura murdara. In asfel de conditii noaptea era un mare calvar, ma sculam noaptea caci nu puteam dormi de frig, venea militeanul si ma facea in tot felul. A doua zi dimineata ti se lua scandura si nu aveai voie decat sa stai in picioare si cu lanturile care zurgaiau si nu aveai voie sa te misti. In asfel de conditii am stat circa 100 de zile, dar in diferite perioade si nu totdeauna cu lanturi la maini si picioare. Transferat de la Galati la inchisoarea Botosani cu inca cateva sute de detinuti politici si aici pentru detinuti politici.

Anunțuri
Comentarii
  1. neculai spune:

    dumnezeu sal ierte , a fost un om ca o stanca ,nu s-a plecat niciodata in fata nimanui !!! pacat nici macar satenii din tibeni nu apreciaza nici 10 % persoana care a fost octavian oloieru !
    multumesc domnule oloieru ca am avut onoarea sa va cunosc si sa pot spune ca sunt si eu din tibeni !
    dumnezeu sa-l odihneasca in pace !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s