Arhivă pentru decembrie, 2016

Grigore a plecat în urmă cu 18 ani din ţară . A ales Africa, Congo mai exact. Avea acolo o sora care lucra pentru o organizaţie umanitară iar el era un angajat plictisit al Bibliotecii Academiei din Bucureşti.

grigore-pozagrigore2
La început a muncit pentru nişte portughezi ca angajat alb într-o ţară neagră, într-un bar în capitală Kinshasa. “M-au cam exploatat la început, dar şi eu eram mai tânăr, nu mă plângeam. După câţiva ani am devenit acţionar la firma. La un moment dat, partea mea a ajuns la 100.000 de dolari. Am luat doar a cincea parte din aceşti bani şi am decis să-mi deschid propria afacere. Câştig din rock”, povesteşte, uşor stingher, Grig, aşa cum îi spun clienţii şi prietenii.
Ulterior, s-a gândit să o termine cu băutură şi, oferindu-i-se un loc pe un bulevard central că şi investitor, s-a gândit să deschidă un lacto-bar. Doar că localnicii, când intrau, se tot uitau după o bere, aşa că, uşor-uşor, s-a reprofilat. Rock-ul îl ascultă de plăcere. Era singurul cu o astfel de muzică, pusă la liber în bar. A prins.
A început cu câteva mese de plastic într-o curte şi muzică rock în boxe. Are şi o capra în îngrijire, pe care iniţial o creştea pentru carne dar, în timp, s-a ataşat de ea şi acum a devenit mascotă barului.
În ciuda prejudecăţilor din ţară, afacerea a început să meargă bine, sprijinită mai ales de “expaţii” din întreagă lume care asigura liniştea ţării sub umbrela Organizaţiei Naţiunilor Unite sau a ONG-urilor private, ambasadelor etc.. Salariile mari ale “misionarilor” aduc şi prosperitatea lui Grigore. Dar el nu pune preţ pe ban. “Au venit în două rânduri nişte belgieni şi m-au rugat să mă asociez cu ei. Îmi dădeau mulţi bani, dar am refuzat. Dacă pierd, ştiu că pierd ce-i al meu. Câştig şi câte 700 de dolari pe zi, bani curaţi. Mă distrez şi mă simt mai bine decât multă lume. Nu pun mai nimic deoparte. Dacă rămâneam aici, ce făceam?”, se întreabă, în barbă, Grigore, la o şuetă în casă unui prieten comun din Bucureşti.
Băutor dedicat de Jameson, romanul din Kinsasha nu-i prea înţelege pe cei rămaşi în  ţară. “La 60 de ani, generaţia mea ştie numai să se plângă. Oamenii spun că nu au bani, medicamente, pensii mici. Aici mori. Am avut un noroc teribil”, se confesează Grigore.
Spune că a cunoscut toate tipurile de oameni în barul sau, de la flamanzi la italieni, arabi, americani şi ne asigura că nu este rasist, lucru evident dealtfel având în vedere afacerea să cosmopolită. “Aici, în ţară, o salată costă 5 dolari. La mine este 20 de dolari. În barul meu intră şi negri. Sunt şi ei că peste tot, oameni şi oameni. Cu unii te înţelegi, cu alţii n-ai nicio şansă. Că peste tot în lumea asta largă”, continuă, hâtru, fostul bibliotecar transformat în cârciumar la vreo 10.000 de kilometri de casă.
La Grig se ascultă rock clasic, câteodată chiar din România.  În funcţie de clienţi şi contributorii care mai aduc câte un DVD de acasă. Multe concerte sunt proiectate pe două ecrane mari, de o parte şi de altă a barului. De obicei când nu sunt meciuri importante. Grig consideră că rock-ul românesc a început şi s-a sfârşit cu Cargo, restul fiind epigoni. Nu are încredere în formaţiile nou apărute, în stilul indie, dar este dispus să asculte şi astfel de muzică deoarece nu strică să fii informat.
Pereţii barului “Chez Gregg” sunt tapetaţi fie cu drapele sau fulare ale echipelor de fotbal europene, fie cu afişe din câteva ecranizări ale lui “Dracula”.
Grig seamănă cu Ozzy de la Black Sabbath. Congolezii, neştiindu-l pe acesta din urmă, l-au asemuit cu Dracula. Deh, istoria, Bram Stocker.. Grig şi-a însuşit şi acest nick name. Asta e celălalt nume al barului, pentru connaisseuri.
PS: La biblioteca Academiei înainte de 90 l-a cunoscut pe Ion Cristoiu. Mi-a cerut, râzând, să nu dau asta dar m-am prefăcut că nu am auzit. Pe 20 decembrie 1989 a rămas peste noapte în biblioteca după a strigat “Jos Ceasuşescu” şi a huiduit  în Piaţă. La întoarcere, l-a găsit pe Cristoiu care i-a şuierat: o să fac presă, o să dau lovitură. “O să fac presă de care au nevoie românii. Apoi Cristoiu l-a găsit pe Cârciog. A fost foarte tare. Le-a dat românilor presă de care aveau nevoie. Găină cu puii vii, capra violată, Iliescu escroc…”, îşi aduce aminte povestitorul.
“Congo e o ţară bizară. Mare, capitală lumii în materia violurilor” …încheie Grigore, care se grăbeşte la prima întâlnire cu viitoarea soacră a fiului sau.

Reclame

Daca ziua ar avea 40 de ore tot nu i-ar ajunge. Mereu in miscare, pus pe glume, are timp sa raspunda la sute de telefoane pe zi. Face mii de kilometri pe luna cu masina, nu se opreste niciodata si pentru fiecare problema are o solutie.

Minte agera, spirit critic accentuat, este singurul inginer silvic sef de ocol pe care-l stiu care uraste vanatoarea. Ii ia la goana pe imbuibatii momentului care se cred inca in epoca de piatra si umbla cu pusca pe umar in cautarea urmatoarei victime.

Ne-am intalnit in urma cu multi ani si am legat o prietenie dezinteresata. Terminase printre primii facultatea la Brasov si tocmai fusese numit sef de ocol silvic la Trusesti, judetul Botosani. La cei 24 de ani era cel mai tanar sef de Ocol din tara. In primele luni a transportat 150 kilometri, de la Straja la Trusesti, piatra cu tractorul pentru a construi un gard sanatos Ocolului Silvic.

S-a mutat apoi la Vatra Dornei si Dorna Candrenilor, cel mai mare Ocol silvic din tara. L-a administrat exemplar in ciuda piedicilor politice meschine, a presiunilor de toate felurile. Radea de amenintarile pe care le primea din partea traficantilor de lemn care promiteau sa-l lege de sina de cale ferata.

In jumatate de viata a realizat cat altii in zece.

S-a implicat trup si suflet in proiectul Wild Bucovina.

Si-a luat brevet de pilot pentru planoare intre timp si doua boxe profesionale in amintirea serilor din studentie cand dadea chefuri cu un walkman conectat la un difuzor de 1,5 m si spart.

M-a intreabat curand cum sa ajunga de la Gara de Nord la aeroport, evitand taximetristii din Bucuresti carora „nu le dau un leu, mai bine dau de pomana cersetorilor din gara”.

Acasa, la Vatra Dornei, isi face probleme cu un peste din acvariu caruia i se umflase un ochi si l-a dus la veterinar pentru operatie. Nu a supravietuit, dar a incercat.

Are 47 de ani. Dar Dinu Popescu a murit in noaptea de Sf Andrei intr-un accident de circulatie dupa ce a a dormit la volan.

Ramas bun, prietene. Nu pot vorbi despre tine la trecut si nu o sa o fac vreodata. Si iarta-ma ca nu ti-am trimis nici azi „Schimbarea la fata a Romaniei”, cartea promisa inca de acum un an.