Posts Tagged ‘comunism’

Cuvintele sunt putine dupa ce am parcurs, spre rusinea mea, tarziu aceasta carte. Anita Nandris isi povesteste, fara urma de patima, viata. Si ce destin…Multe poate indura omul, dar in cazul acestei femei soarta i s-a pus de-a curmezisul.

A supravietuit prin seriozitate si munca. Intoarsa dupa 20 de ani de foamete si frig in casa pe care a construit-o dar acum ocupata de altii, Anita Nandris Cudla isi petrece batranetea scriind o capodopera. Carte invatase trei ani, in copilarie.

Cand Anita Nandris ii va inlocui pe Mihail Sadoveanu si Nicolae Iorga in cartile de liceu vom sti ca tara asta mai poate fi salvata.

Pana atunci, sa luam aminte la aceasta lectie dura de patriotism tacut, iubire fata de locurile natale, sentiment care nu are nimic de-a face cu sarlatanii patriotarzi ai zilelor noastre.

Satele noastre sunt despartite de mai putin de 50 de kilometri si de o granita. La vara o sa merg in Mahala si o sa plang in fata portii acestei femei.

Anunțuri

Ion Iliescu

Marin Parvulescu

Vasile Hodis

Ioan Raileanu

Ioan Raileanu

Ieri, 16 martie 2017 m-am intersectat cu o parte din istoria neagra a Romaniei.

l-am intalnit la interval de cateva ore pe:

  • Ion Iliescu, chemat la audieri in dosarul Revolutiei.
  • Marin Parvulescu, fost ofiter de Securitate, cel care l-a anchetat pana la moarte pe disidentul Gheorghe Ursu.
  • Vasile Hodis, ofiter de Securitate judecat in acelasi dosar, pentru aceleasi acuzatii.

Ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra…colonel de justitiei Ioan Raileanu. Are peste 90 de ani si, in 1978 a fost „consultant juridic sef” pe langa completul militar care l-a condamnat pe generalul Ion Mihai Pacepa la moarte. Ce cauta la inalta curte nu stiu.

In urma cu 27 de ani, acesti patru indivizi erau responsabili cu raspandirea terorii. Azi sunt niste pensionari respectabili, niste patrioti, cum spun multi concetateni ai mei.

Un articol scris cu manie si dispret. Oameni ai trecutului care au facut atata rau …

Cum turnau copiii.

Unelte ale Securitatii la varsta pubertatii
Cum turnau copiii
Fosta Securitate nu „a precupetit nici un efort” in actiunea sa de a recruta elevi-turnatori de la cele mai fragede varste. Prezentam un caz in care un copil de 13 ani a fost supus supravegherii de catre Securitate, prin colegii de scoala, copii avand aceeasi varsta. Copii carora nu li se poate imputa decat naivitatea de a fi cazut prada nemerniciei vanatorilor de informatori (turnatorii de 13 ani nu pot fi asimilati adultilor, care pot si trebuie facuti responsabili, macar moral, de faptele comise). Alina Tacu a cazut victima Securitatii, singura vina fiind dorinta familiei de a obtine azil politic in Statele Unite.Din momentul in care Securitatea a aflat de demersurile lor si i-a catalogat drept „elemente dusmanoase”, s-a dezlantuit infernul. Activitatea familiei a fost monitorizata in zeci si zeci de rapoarte informative.
Sursa „Gigel” a fost instruita sa penetreze anturajul familiei. Securistii de la „Tehnic” au primit dispozitie sa instaleze aparatura de ascultare in casa familiei.
Nici Alina Tacu, mezina familiei, nu a fost scutita de metodele murdare ale Politiei politice. Securitatea i-a corupt pe mai multi colegi, copii ca si Alina, i-a instruit si le-a cerut sa patrunda cat mai mult in viata si gandurile ei.
„Ioana” si „Andreea” sunt numele de cod a doua eleve care s-au apropiat si si-au turnat colega, Alina Tacu. Au mai fost si altii, mentionati in notele informative, care au prins-o in rapoarte pe Alina. Este cutremurator cum au putut securistii instrui niste copii sa nu scape nimic din framantarile colegei lor. Au ajuns sa raporteze pana si schimbarile de atitudine survenite in comportamentul Alinei dupa ce fratele mai mare si-a pierdut viata, la 17 ani, in conditii suspecte a avea legatura cu actiunile Securitatii.”Andreea” si „Ioana”

Data de 15 ianuarie 1984 a fost termenul-limita dat de Securitate, printr-un ordin intern, pentru „…recrutarea unor surse de informare in randul colegilor copiilor numitului Tacu Alexandru in vederea stabilirii pozitiei acestora fata de hotararea tatalui sau”. Alexandru Tacu este un fost detinut politic din Iasi, care a avut curajul sa trimita in 1984 o scrisoare atasatului de presa la Ambasada SUA din Bucuresti, prin care solicita sprijin pentru obtinerea azilului politic. Scrisoarea a fost interceptata de serviciul de Securitate, moment in care a inceput calvarul. Tacu avea la data respectiva doi copii: Malin si Alina. Alina Tacu, in ianuarie ’84, avea doar 13 ani…
Directiva Securitatii a fost pusa in practica cu succes. Zelosii functionari, in lupta lor impotriva „dusmanilor de clasa”, se pun pe treaba si incep racolarea din randul colegilor de clasa ai Alinei. Avand in vedere contextul si nevoia de „afirmare” a unora intr-ale delatiunii, reusesc sa ademeneasca doua colege care trimit regulat rapoarte despre fiica disidentului. Cele doua poarta numele de cod „Andreea” si „Ioana”. Iata ce scria „Ioana” intr-o nota informativa, trimisa ofiterului de legatura, despre Alina Tacu: „Sursa o cunoaste pe Alina Tacu din clasa a V-a, fiind colege. Inca din clasa a VII-a a povestit sursei ca are un unchi in America care a facut chemare familiei sale. …Este o eleva buna la invatatura, dar indeosebi dupa moartea fratelui sau s-a constatat o oarecare tendinta de obraznicie manifestata – mai ales cand i se faceau unele observatii de catre profesor, o obraznicie exteriorizata prin gesturi care a intrigat pe unele colege (…) fara insa a avea o opinie deschisa… Nu face comentarii politice. In clasa, cu doi ani in urma, a adus revista „Cronica” in care erau poezii semnate de ea, tata si fratele sau. In ultimul timp nu a mai adus reviste sau ziare literare la scoala. Intentioneaza sa sustina examenul pentru treapta a II-a la liceul „Eminescu””, raporta, in martie 1998, colega „Ioana”. Aceeasi sursa, cu „deosebita abnegatie”, informeaza in continuare: „Tacu Alina Elena, eleva in clasa a X-a B, profil industrie usoara de la Liceul de Arta O. Bancila, nu a fost semnalata in colectiv cu atitudini politice negative. Se cunoaste ca va pleca definitiv in SUA, unde tatal sau are un unchi, scriitor, a carui avere, prin testament, revine familiei Tacu”.

Instructia Securitatii

Aceeasi „Ioana” scrie cu mana ei, insa la persoana a treia, conform procedurii, o fraza care arata inca o data, daca mai era nevoie, nimicnicia sistemului „…Sursa Ioana, colega de clasa, a fost instruita sa se apropie mai mult de eleva Tacu, sa stimuleze volubilitatea ei, antrenand-o in discutii referitoare la proiectele sale privind modul in care isi va continua scoala in SUA. Daca nu ii vine greu ei si familiei sa se desparta de rude, prieteni din tara”, se arata in nota informativa a „colegei”.
Desi au existat mii de elevi care au semnat angajamente de colaborare cu fosta Securitate, se incearca a se induce ideea ca foarte putini au si trimis rapoarte informative. Cazul Alina Tacu demonstreaza ca s-au gasit, chiar si dintre randurile copiilor, informatori cu buna stiinta. Este exemplul colegei Alinei care semneaza sub pseudonimul „Andreea”: „…din clasa a X-a A este in relatii foarte bune cu Alina Tacu, aspect sesizat zilnic deoarece desi nu sunt in aceeasi clasa isi petrec pauzele impreuna. Prietenia celor doua eleve este determinata si de prietenia parintilor. In clasa… are o situatie buna la invatatura, este la specialitatea canto la clasa profesoarei… La orele de informare este atenta, dar nu are o contributie deosebita”, raporta „Andreea” in primavara anului 1998.

Alina Tacu: „Banuiesc cine-s colegele”

Nici dupa atatia ani, Alina Tacu nu stie prea multe amanunte despre „colegele” care i-au purtat de grija in timpul scolii generale si al liceului. „Este greu sa-mi dau seama cine ar putea fi Ioana ori Andreea. Am niste banuieli, dar nu ma pot hazarda sa spun. As avea vreo cinci nume, dar de ales ar fi foarte greu. Nu vreau sa risc”, ne-a declarat, cu prea mult bun-simt, fiica disidentului Tacu.

„Gigel” informatoru’

Un alt informator, de data aceasta pe nume „Gigel”, da declaratii despre intreaga familie Tacu, atent supravegheata la domiciliu. In urma acestor informatii, printr-un raport al Securitatii se decide redeschiderea dosarului Tacu. „Gigel a semnalat faptul ca atitudinea si comportamentul obiectivului este schimbat fata de perioadele anterioare, acesta fiind mai retras. Fata de cele raportate mai sus, in vederea stabilirii cauzelor care au determinat solicitarea de catre Tacu Alexandru, Ambasadei SUA la Bucuresti, acordarea de azil politic si a prevenirii divulgarii unor date secrete de stat, propun deschiderea celui in cauza a dosarului de urmarire informativa care sa raspunda urmatoarelor sarcini:
Instruirea temeinica a sursei „Gigel” in vederea penetrarii anturajului obiectivului si a stabilirii cauzelor care au dus la hotararea acestuia de a solicita azil politic guvernului american. Raspunde: Lt. major: Vieriu Valentin. Termen: 24 febr. 1984.
Identificarea persoanelor din anturajul obiectivului si studierea posibilitatilor de recrutare a noi surse de informare.
Studierea posibilitatilor efectuarii unei patrunderi secrete si montarea de tehnica fixa la domiciliul obiectivului. Raspunde: Lt. major Vieriu Valentin.”

Microfoanele din casa

Toate „obiectivele” in cazul Tacu au fost indeplinite cu succes de locotenetul Vieriu si oamenii sai. Fata de ultima sarcina trasata de Securitate, Alina isi aminteste un episod din copilarie. „Cred ca era prin 1988. Intr-o seara ma jucam dupa fotoliul din sufragerie. Am descoperit din intamplare un aparat… Era mai mare un pic decat un cap de cui, cu doua picioruse. Stiam ce este, l-am aruncat imediat, bucuroasa ca am mai scapat de o „ureche”. Acum imi pare rau”, isi aduce aminte Alina Tacu.

Portret de securist: „Era gras, cu nasul turtit…”

Supravegherea agresiva a familiei era evidenta chiar si pentru vecini. Iata ce scria un copil, fiica unei familii vecine, despre securistul „plantat” pur si simplu in fata casei: „Am dat teza la mate. Alina are iar „codita”. Azi a fost unul intr-un trabant verde deschis. Era imbracat intr-o geaca de catifea (parca in dungi) maro. O sapca pe cap la fel. O bluza alba pe dedesubt. Era gras, cu nasul turtit. De sub sapca i se vedea par carliontat, perciuni mari. La ora 14 a plecat. Era cu botul masinii la „stejar”. Avea o vedere extra spre Alina. L-am poreclit Sobo (sobolul pentru ca avea nasul ca sobolita din Degetica)”. Despre aceasta fila de jurnal, Alina Tacu isi aminteste ca i-a fost aruncata pe geam de fetita familiei vecine, care dadea tarcoale toata ziua pe langa masinile supraveghetorilor.

Tatal, condamnat pentru inalta tradare

Tatal Alinei, Alexandru Tacu, este un fost detinut politic, condamnat la 15 ani de inchisoare pentru inalta tradare. A fost arestat pentru prima data la 17 ani, pentru ca a cantat „Traiasca Regele!” la cateva luni dupa ce acesta abdicase. Am aratat mai sus ca, intr-o nota informativa, se pomenea de un „scriitor” din America, o ruda care sustine familia Tacu in demersul ei de a cere azil politic peste Ocean. „Scriitorul” este George Emil Palade, singurul roman laureat al Premiului Nobel. „M-au condamnat la 15 ani de inchisoare pentru ca nu am vrut sa depun juramantul militar in fata steagului sovietic. Am fost plimbat prin mai multe inchisori din tara. In 1984, am trimis un apel aproape disperat catre Ambasada americana pentru a ne ajuta sa obtinem azil politic. Nu am primit nici un raspuns. In schimb, scrisoarea noastra a fost interceptata de Securitate”, ne-a declarat Alexandru Tacu.

Moartea unui poet

Alina a mai avut un frate. Malin Tacu, un tanar poet, mort la varsta de 17 ani. In seara zilei de 21 decembrie 1986, Malin a intrat intr-o coma profunda. A fost transportat imediat cu Salvarea la un spital din Iasi. Cateva ore mai tarziu, tanarul a fost gasit mort pe holul altui spital din oras. „Am chemat Salvarea, iar primul lucru constatat verbal de medicul de pe ambulanta a fost: Acest copil a fost otravit”, ne-a mai declarat tatal Alinei. Misterul mortii lui Malin nu a fost descoperit nici in ziua de astazi. Ulterior, familia Tacu nu a mai putut contacta niciodata echipajul de pe Salvarea care l-a transportat pe Malin la spital. Alexandru Tacu este convins ca fiul sau a fost otravit de Securitate. El se bazeaza pe mai multe elemente care, puse cap la cap, conduc spre aceasta ipoteza. In primul rand, parintii au fost asigurati de la spital ca fiul lor este in afara oricarui pericol si au fost sfatuiti sa plece acasa. La patru dimineata, parintii lui Malin s-au intors dupa patru ore la spital. Ceva le spunea ca nu este in regula cu fiul lor. Nu si-au mai gasit baiatul. Medicul de garda le-a spus doar ca fusese transferat, fara a cunoaste locul. L-au gasit intr-un final pe Malin, mort, pe o brancarda, intr-un alt spital. Dupa zece ani de la tragedie, Alexandru Tacu a aflat ca medicii de la primul spital au primit un telefon, pretins din partea familiei, care cerea ca fiul lor sa fie transferat la o alta unitate medicala. Malin a murit in Ambulanta, pe strazi, plimbat intre spitale. Tatal lui Malin a aflat ulterior ca fiul sau a petrecut cu ceva timp inainte de moarte cateva ore la sediul Securitatii, fiind ridicat de pe strada. „Banuiesc ca acela a fost momentul in care fiul meu a fost otravit”, spune Alexandru Tacu.

Calaii de suflete

Dupa atata haituiala, familia Tacu are curajul de a pune cartile pe fata si cere deconspirarea celor care au contribuit la distrugerea unor destine. Ne alaturam demersului, publicand in continuare numele calailor de suflete si solicitam verificarea acestora de catre autoritatile competente:
locotenent colonel Roznovat Stefan
locotenent colonel Gramada Mihai
general maior Alexie Stefan
locotenent-colonel Diaconescu Gheorghe
lt. major Damaschin Gheorghe
lt major Mariutei I.
capitan Negru
locotenent major Vieriu Valentin
locotenent Moraru Silvia.
Acestora li se adauga alti „antrenori” de copii turnatori:
plutonier major Vasile Huci
locotenent major Vasile Mosnegutu
plutonier Mihai Olteanu.

O confesiune trista, sincera  si amarnic de adevarata.

DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950
pentru nationalizarea unor imobile

Publicat in BULETINUL OFICIAL nr. 36 din 20 aprilie 1950

ART. 1
Pentru intarirea si dezvoltarea sectorului socialist in economia R.P.R;
Pentru asigurarea unei bune gospodariri a fondului de locuinte supuse degradarii din cauza sabotajului marei burghezii si a exploatatorilor care detin un mare numar de imobile;
Pentru a lua din mina exploatatorilor un important mijloc de exploatare;
Se nationalizeaza imobilele prevazute in listele anexe, inregistrate la Cancelaria Consiliului de Ministri sub Nr. 543 din 14 Aprilie 1950, care fac parte integranta din prezentul decret si la a caror alcatuire s-a tinut seama de urmatoarele criterii:
1. Imobilele cladite care apartin fostilor industriasi, fostilor mosieri, fostilor bancheri, fostilor mari comercianti si celorlalte elemente ale marei burghezii.
2. Imobilele cladite care sint detinute de exploatatorii de locuinte.
3. Hotelurile cu intreg inventarul lor.
4. Imobilele in constructie, cladite in scop de exploatare, care au fost abandonate de proprietarii lor, precum si materialele de constructie aferente oriunde s-ar afla depozitate.
5. Imobilele avariate sau distruse de pe urma cutremurului sau a razboiului, cladite in scop de exploatare si ai caror proprietari nu s-au ingrijit de repararea sau reconstructia lor.
ART. 2
Nu intra in prevederile decretului de fata si nu se nationalizeaza imobilele proprietatea muncitorilor, functionarilor, micilor meseriasi, intelectualilor profesionisti si pensionarilor.
ART. 3
Imobilele nationalizate trec in proprietatea Statului ca bunuri ale intregului popor, fara nici o despagubire si libere de orice sarcini sau drepturi reale de orice fel.
ART. 4
Prin imobile in sensul prezentului decret se inteleg atit terenul cu constructiunile, cit si instalatiile aferente, cu intreg utilajul existent pentru intretinerea imobilului.
ART. 5
Imobilele proprietatea sotului, sotiei sau copiilor minori se considera ca apartinind unui singur proprietar in ce priveste aplicatiunea prezentului decret.
ART. 6
Prin efectul prezentului decret, Statul se substituie in toate drepturile fostilor proprietari.
Locatarii cu orice titlu ai imobilelor nationalizate, inclusiv fostii proprietari care locuiesc in aceste imobile, devin din momentul nationalizarii, chiriasii Statului.
ART. 7
Imobilele nationalizate prin efectul prezentului decret trec in administrarea Comitetului Provizoriu al Sfatului Popular al comunei pe al carei teritoriu se afla.
ART. 8
Se pedepsesc cu 5-10 ani munca silnica si cu confiscarea averii, cei care vor vatama, distruge sau instraina, prin orice mijloace, bunuri sau instalatiuni supuse nationalizarii, precum si cei care vor zadarnici sau vor incerca sa zadarniceasca nationalizarea prevazuta de prezentul decret.
ART. 9
Infractiunile la prezentul decret se constata, se urmaresc si se judeca potrivit decretului Nr. 183 din 30 Aprilie 1949, pentru sanctionarea infractiunilor economice.
ART. 10
Comitetele Provizorii ale Sfaturilor Populare vor ingriji ca drepturile Statului izvorind din prezentul decret, sa fie inscrise in formele prevazute de lege.
ART. 11
Cu aplicarea prezentului decret se insarcineaza Comisia de Stat pentru Aplicarea Legii Sfaturilor Populare.
ART. 12
Prezentul decret intra in vigoare pe data publicarii lui.
Dat in Bucuresti la 19 Aprilie 1950.

Urmeaza o lista cu 8561 de proprietari de apartamente, cinci bai particulare si 16 hoteluri. Toate din Bucuresti. Sublinierile imi apartin.

Lista completa

20 de ani

Posted: 13 Iunie 2010 in Uncategorized
Etichete:, , ,

In categoria personajelor sinistre din politica romaneasca intra cu succes in top 10 numitul Gyorgy Frunda. Personaj de care m-am saturat pana in gat, vesnicul senator udemerist face parte din categoria oamenilor politici care nu mai pot fi reformati, refuza ca un catar sa inteleaga realitatile zilei  si tocmai de aceea, nu mai are ce sa caute in Parlament. Conservator de factura comunista, Frunda este suparat pana si pe aerul pe care-l respira. Ultima realizare a demnitarului aflat la putere dar care se comporta precum un activist din opozitie este legata de legea de functionare a ANI.

Somitatea juridica pe nume Gyorgy Frunda a bagat numai bete in roate in Comisia Juridica a Senatului cu referire la legea ANI. A cerut si ceilalti membri au votat cu doua maini secretizarea obiectelor de valoare si a colectiilor de arta. Comisiile de cercetare a averilor de pe langa Curtile de Apel au fost eliminate la propunerile aceluiasi cal troian.

Un singur lucru i-a scapat senatorului UDMR, suficient cat sa tune si fulgere in sinea lui pentru inca o luna. „Totodata Frunda a incercat sa impuna o prevedere conform careia  verificarile aflate in curs de desfasurare la ANI la data intrarii in vigoare a noii legi sa fie solutionate conform noului proiect acesteia. Atat ministrul Justitiei cat si reprezentantii ANI s-au declarat impotriva iar senatorii au respins propunerea la vot”.

Excluderea acestui nostalgic din UDMR ar reprezenta o oportunitate pentru a se inscrie in urmatoarea jumatate de ora in partidul lui Iliescu.

Sursa: Hotnews

Pentru a-i face in ciuda eternului salariat la stat, sa aruncam o privire (atata cat mai putem) asupra declaratiei sale de avere. Domnia sa detine 6 terenuri in Targu Mures, Ernei si Campul Cetatii. Trei mostenite, o donatie si doua cumparate. Suprafata variaza intre 115 metri patrati si 1,5 hectare.

Mai are in proprietate trei case si trei apartamente. Cumparate de el doar trei. Doua mostenite si una donata, dupa cum ne-am obisnuit deja.

Frunda detine bijuterii in valoare de 50000 euro, 4 ceasuri mostenite in valoare de 20000 euro, obiecte de arta mostenite sau cumparat ein valoare de 50-60000 euro, precum si un ceas Frederique Constant de 3000 de euro.

La conturi bancare si actiuni la firme nu ma mai bag ca mi-am prins urechile. Priviti dumneavostra si intelegeti de ce domnul senator nu o are pe ANI la inima.

Declaratie de avere


Comunismul meu

Posted: 3 Martie 2010 in Uncategorized
Etichete:, , ,

Buscu vrea doi ani de comunism. Mai ca m-as baga in treaba asta. Trebuie sa ma gandesc bine pe unde am dosit biciul. La finalul celor doi ani in care mi-a lipsit libertatea ar trebui sa ma „orientez”, sa gasesc un Iliescu de tip nou, un FSN ceva, m-as transforma din tortionar in revolutionar apoi as coace o Constitutie nou -nouta dupa chipul meu si al colegilor de comunism, m-as insura din interes cu fiica unui nomenclaturist…Apoi as devaliza o banca a partidului, as numi un ministru al Justitiei santajabil si as fuma pipa in balcon privind cu indiferenta gloata tampa.

Haideti sa facem un bine si sa semnam petitia pentru reducerea pensiilor securistilor si a activistilor comunisti de rang inalt.

Petiţia este iniţiată de Societatea de Studii Istorice din România, Iaşi, 12 ianuarie 2010. Adeziunile pot fi trimise la adresa asociatiassir@yahoo.com, sub forma: nume, profesie, oraşul de rezidenţă. Lista completă a semnatarilor petiţiei se găseşte pe site-ul: http://ssir.org.ro/.

Daca nu v-am convins, treceti pe la Vladimir Tismaneanu pentru argumente.


Corneliu Coposu (foto Dinu Lazar)Prins in netrebniciile acestor zile, am uitat de comemorarea lui Corneliu Coposu. Ii cer iertare. La data de 11 noiembrie s-au implinit 14 ani de cand a murit.

Imi amintesc cu ura viscolul hapsan din noaptea cu pricina, gandurile amare, revolta, parerea de rau si sentimentul neputintei.

Imi amintesc felul cald si calm de a fi al lui Coposu.

Imi amintesc de omul  care a stat 17 ani in inchisoare pentru a ma exprima liber.

Imi amintesc tigarile pe care le fuma, orbitele adanci, statura impozanta, interviurile fara patima.

Imi amintesc sistematica bataie de joc la care a fost supus de catre europarlamentarul de azi, Corneliu Vadim Tudor.

Imi amintesc replica lui Coposu data lui Ion Iliescu si gastii sale de nomenklaturisti pe aeroport, la intoarcerea din Berlin dintr-o clinica: „imi cer iertare ca n-am murit”.

„Nu mi-am pierdut increderea in oameni si, foarte curios, nu am fost persecutat niciodata de sentimentul razbunarii…” – Dialoguri cu Vartan Arachelian.

„Mi-am facut un examen de constiinta. Am trecut in revista toate suferintele si mizeriile prin care am trecut de-a lungul puscariilor, a anilor de detentie, a persecutiilor post penitenciare. Si cred ca as opta pentru acelasi destin. Cred ca destinele noastre sunt scrise dinainte. Eu nu sunt fatalist dar, daca mi s-ar ridica in fata aceleasi alternative, ceea ce as alege ar fi tot trecutul pe care l-am trait si pe care l-as repeta cu seninatate”. (Romania Libera)