Posts Tagged ‘eroilor’

Marti, ora 17.10, metrou Eroilor, iesirea dinspre Spitalul Universitar.

Un baiat de 11-12 ani sta afara, pe prima treapta a intrarii de metrou. Ninge, sunt -3 grade, apa pe jos si el tine o foaie A4 impaturita in maini. Poarta un tricou cu maneci lungi, o pereche de pantaloni subtiri si picioarele goale. Fara sosete, goale, in balta de pe prima treapta de marmura invechita a haului de metrou.

Nu i-am facut poza pentru ca mi-a fost rusine de jena lui.

Primul impuls a fost sa sun la Protectia Copilului. Scot precipitat telefonul si caut in agenda. Niciun numar, desi eram convins ca l-am salvat candva. Urmatoarele 40 de minute am cautat pe Google. Protectia copilului, numar unic, protectia copilului bucuresti etc. Daca dumneavoastra il gasiti, eu il mananc cu mamaliga.

Mi-au aparut, printre altele, adresele Directiilor Generale ale Protectiei Copilului pe sectoare. Le-am luat la rand, desi aveam de-a face cu sectorul 5. Nu a raspuns nimeni, intr-un dispret comun pentru copiii sarmani de dupa ora 16.00. Sase directii generale, cu sute de angajati, niciun functionar care sa raspunda la o urgenta.

In viata asta, scurta sau lunga pe care am petrecut-o pana acum am inteles ca Romania nu e tara pentru oameni batrani. Azi am constat ca tara asta nu este nici pentru copii.

Aici, unde avem sute de proiecte europene de protectie a copilului, unde avem doi ani concediu maternal pentru cresterea copilului, unde avem Telefonul Copilului (116 111) de unde un robot ne comunica faptul ca am format un numar incorect, unde avem asociatii care salveaza copiii, unde avem pensii speciale care ne costa miliarde de lei pe an, unde platim zeci de milioane de euro pentru proiectarea de autostrazi care nu se fac niciodata, unde avem programe finantate de primarie pentru insamantare artificiala, unde avem prime pentru casatorie, NU avem un nenorocit de telefon fix la care sa anuntam ca un copil este in pericol. Altfel spus, nu avem capacitatea de a ne ingriji de un copil de 11 ani, descult in zapada.

N-am avut unde sa anunt ca romanul de pe treptele metroului are sa se imbolnaveasca in curand, ca o sa moara prea repede, ca nu o sa-l crestem si folosi cum se cuvine, n-am avut unde sa cer ajutor.

Sa nu mi se spuna ca trebuia sa sun la 112. Nu era o urgenta medicala, infractiune sau incendiu.

Imi vine in minte un cantec imbecil: „Ţara mea are câmpii manoase/ Dealuri înalte cu mâdre flori/Izvoare limpezi şi răcoroase/Un cer albastru fără de nori.

Ţara mea are oşteni de frunte/Inalţi ca brazii, harnici bărbaţi/Copii de şesuri, flăcăi de munte/Ah, eu sunt mândru de ţara mea!”.

Totul e o minciuna. Tara mea nu are nimic din cele de mai sus. Are insa cu siguranta copii cersind desculti in zoaia unui decembrie care nu se mai sfarseste.