Posts Tagged ‘remus truica’

Presedintele Senatului a fost intrebat de curand de un membru al completului de judecata cum se face ca Remus Truica a contactat-o tocmai pe ea dintre sutele de notari publici pentru a legaliza o tranzactie cu terenuri in care numai taxele se ridicau la 1,7 milioane de euro. Tariceanu Calin a bajbait ceva, ca stia un fost coleg avocat care a intrebat-o daca n-ar vrea sa legalizeze actele, nici vorba de Truica.

Cred ca am raspunsul adevarat. Orice nevasta de prim ministru este curtata, mai ales daca este notar public. De unii si altii, care urmaresc sa intre pe aceasta portita in gratiile premierului si sa-l tina minte pe viitor.

Consultand declaratiile de avere ale actualului presedinte al Senatului observam ca din 2003, de cand s-a insurat cu Ioana, sotia nu a produs niciun venit familiei, pana in 2007 cand a devenit avocat si a incasat din aceasta activitate 238.031 de lei.

In 2007, Ioana devine notar public, printr-un concurs organizat de ministerul Justitiei condus de Tudor Chiuariu. Brusc, cateva luni mai tarziu, veniturile Ioanei creesc la 2.929.870 de lei pe an. Este normal, alta functie, alte venituri se poate spune. In 2008 Tariceanu era premier si conducea Romania care duduia economic.

Un an mai tarziu, acelasi notar public dara fara sot premier de data asta, a declarat venituri de doar 413.130 de lei. De 7 ori mai putin. Ei, acum intelegeti cum functioneaza succesul in afaceri ?

Nimic nou sub soare. Mai stiu un fost presedinte care a procedat identic, doar ca de data asta a inlocuit nevasta cu fiica. Culmea, tot o Ioana.

Anunțuri